Nu demult, dragii mei, în orasul Piatra Neamţ din România, era o familie foarte bogată! Acea familie avea o fată frumoasa, bogată şi invidiată de toţi pentru că era deşteaptă.
Ea a terminat liceul şi a promovat examenul de final cu nota maximă. Dar oamenii nu credeau în isteţimea ei pentru că erau răi. Au acuzat-o că tatal ei bogat a plătit pentru ca ea să ia nota mare.
Familia ei a fost afectată o vreme de bârfitorii din oraş. Ea nu-şi făcea nicio problemă, continuând să citească foarte multe cărţi, în acea vară, la bunica ei, întro cabană din munţi.
Tatăl ei era îngrijorat pentru că ea nu se distra cu prietenii ei bogaţi ci doar învăţa pentru admiterea la facultate din toamnă. El întro zi o întrebă:
- Draga mea fată, de ce ţi-ai lăsat telefonul acasă, prietenii tăi te sună zilnic ca să ieşiţi să vă distraţi!
- Tată, dacă eu aş fi fost săracă aşa cum ai fost tu acum douăzeci de ani, când tu învăţai tot aici, m-ar mai fi sunat aceşti prieteni? Se uită cu ochii ei mari şi frumoşi, puţin înlăcrimaţi, la el, apoi pleacă în camera ei.
Vara s-a terminat repede, ea a fost admisă în primele locuri la facultatea de Psihologie din Bucureşti. Pentru reuşita ei, tatăl ei a organizat o mare petrecere în oraş, fiind invitaţi personalităţile oraşului. Cu multă educaţie, stil şi răbdare a trecut acea petrecere. La un moment dat, se duce în bucătărie unde era bunica ei şi îi spune:
- Ştii, bunică, cu banii de pe petrecerea asta, s-ar fi putut plăti o bursă unui copil ce face naveta zece kilometri pe jos zilnic până la şcoală, timp de un an de zile. Eu chiar nu merit aceste lucruri, nu am făcut absolut nimic!
- Unele lucruri trebuie să se întâmple! Tu trebuie doar să ajungi pe picioarele tale! îi spune calm bunica.
La final, tatăl ei, i-a oferit cadou o maşină foarte scumpă, mai existau în ţară doar zece modele! A zâmbit când a primit cheile în mână, primarul oraşului rămânând cu gura căscată.
S-a despărţit de familia ei, i-a mulţumit prima dată bunicii pentru ca a primit-o în cabană să studieze, apoi mamei sale şi în ultimul rând talălui său.
- Mulţumesc tată pentru tot, întro bună zi ţi le voi înapoia printro faptă care să îţi ducă numele tău mai departe! Îi sărută pe toţi, urcă în maşina plină de lucruri şi porneşte spre Bucureşti, muşcându-şi buza şi curgându-i o lacrimă.
- Sper să apuc vremea cand fata noastră va îndeplini această faptă! spuse bunica în timp ce oftează.
- Offf, bătrânii ăştia ... replică tatăl. Într-adevăr, doar bunica înţelesese privirea de final al nepoatei inteligente şi frumoase!
Ea ajunge în Bucureşti, în propriul apartament. Se adaptează repede în oraş dar şi la facultate. Primeşte bani de acasă dar cheltuie puţin, creându-şi propriul cont bancar de care nimeni nu ştie. Merge pe la petreceri mondene, vede fete ce vor să fie frumoase forţat pentru că au mulţi bani, iar băieţii prea frumoşi şi goi din multe puncte de vedere o plictisesc repede, dar păstrează o legătură cu toţi.
Folosea maşina scumpă prin oraş rareori, şi atunci începeau să apar comentarii de pe stradă: “E fata lu tata! Nu are cum să fi cumpărat ea maşina!”
Toate acestea o enervau, o plictiseau, şi din acest motiv, folosea mai mereu metroul sau autobuzele. Cunoştea unele trasee de care nici localnicii habar nu aveau.
Se încrisese în clubul de şah al facultăţii pentru a întâlni studenţi inteligenţi, merse la teste de inteligenţă şi la concursuri de cultură generală. Colabora prin scrisori cu studenţi din India, China, Mexic, Franţa, studenţi ce erau olimpici. A reuşit să se facă remarcată repede pentru inteligenţa ei, însă nimeni nu şi-a dat seama cât de bogată este, ce apartament are sau ce maşină. Era genul de fată care ştia să zâmbească săracilor, să reziste bogaţilor şi să concureze cu elitele pe care le întâlnea din când în când.
Întro zi, trecând pe lângă Carrefour, vede un tânăr îmbrăcat slăbuţ, cărând două sacoşe grele. Opreşte maşina fix în curbă, începe să fie claxonată de mulţi, ea coboară şi îl invită în maşină, punându-i sacoşele în portbagaj. Toţi au rămas uimiţi cum o fată aşa frumoasă şi bogată invită în maşină un pricăjit.
El a rămas blocat, fiind timid, nu ştia ce să spună! Ea îi spune că îl duce acasă la el, întrebându-l apoi ce are în sacoşe. Acesta, ruşinos, îi spune că are cinci pâini, 7 kilograme de cartofi, o sticlă de ulei, ceapă şi orez şi că trebuie să îi ajungă pentru două săptămâni, că nu vrea să mai iasă din camin, ca să înveţe. Strălucindu-i ochii frumoasei, îl întreabă pentru ce învaţă. El răspunde că pentru Olimpiada de Astronomie din Europa, care va fi peste două săptămâni! Aceasta devine şi mai curioasă şi il întreabă dacă e olimpic pe ţară şi dacă are dovezi. El a răspuns afirmativ.
După aproape o oră de mers prin Bucureşti, ei ajung întrun final la cămin. Toţi băieţii au rămas uimiţi de prezenţa ei prin căminul foarte aglomerat şi murdar, aproape în afara oraşului. Lasă bagajele în camera lui unde mai erau şase paturi, el îi arată toate diplome din clasa a cincea până în prezent şi atunci ea îl invită în barul improvizat din cămin pentru a discuta.
– Observ că nu prea ai condiţii de învăţat!
- M-am obişnuit de acasă, că noi suntem patru fraţi în aceeaşi cameră cu mama şi bunica noastră, răspunde foarte lucid.
- Eşti sigur că vei reuşi la această olimpiadă?
- Mai mult decât sigur. Am putere, voinţă.
- Totuşi în cămin nu prea ai condiţii de concentrare maximă, nu poţi să ceri foarte mult de la tine când băieţii din cameră fac foarte multă gălăgie.
- Aşa este.
– Îţi propun un târg. Fii atent, dar şi serios. Am un apartament închiriat aproape
de mine, e gol, are tot ce trebuie, internet, calculator bun, fără televizor evident, multe cărţi de ştiinţă. Te invit să te muţi în apartament ca să înveţi. Mâncare îţi aduc eu şi ce mai este nevoie, tu nu trebuie să ieşi din apartament ca să pierzi timpul, şi astfel vei avea şansa să te cunoşti mai bine, să înveţi mai bine, să concurezi cu tine însuţi. Accepţi?
– Păi nu mă costă nimic? Întreabă foarte entuziasmat tânărul de douăzeci şi patru de ani!
– Tu doar învaţă, de restul mă ocup eu. Acum hai să îţi iei tot ce îţi trebuie şi la colegi nu le spune nimic apoi mergem la o librărie mare, cu siguranţă sunt cărţi pe care nu le-ai atins niciodată deşi ştii de ele de ceva ani.
El îşi ia lucrurile, cursurile şi manualele, dă mâncarea la colegi şi urcă în
maşină apoi merg direct spre librărie unde era un raft întreg dedicat astronomiei. Fata îi cumpără toate cărţile pe care el le arată, enciclopedii, dicţionare apoi spre seară merg întrun supermarket unde îi cumpără tot ce este nevoie, mâncare pe care el niciodată nu a gustat-o, multe fructe, brânzeturi, sucuri plus nişte haine.
Îi arată apartamentul, îi spune regulile de riguare, îi indică să facă duş şi să doarmă ca apoi să se trezească mâine dimineaţă la ora şase pentru a îşi face un plan de învăţământ pentru următoarele două săptămâni.
- Te rog, nu spune la nimeni unde eşti, voi veni peste două zile la tine, te voi
încuia în cameră, dacă ai nevoie de mine iţi las acest telefon special cumpărat pentru tine şi mă suni. Mi-am luat un câine, în caz că vei avea nevoie de plimbare, evident nu cu mine. Nu vreau să te gândeşti la mine sau la această situaţie ci doar la evoluţia ta. Vin peste două zile şi vreau să te găsesc cu cearcăne, dar ai grijă de sănătatea ta în acelaşi timp.
Aşa cum a promis, vine peste două zile la el şi îl găseşte învăţând cu cărţile prin toate camerele, cu foi lipite pe pereţi.
Ea, dură aparent, îl trimite să se plimbe cu câinele pentru o oră şi ceva în timp ce îi pregăteşte nişte mâncare caldă şi îi schimbă aşternutul. Când s-a întors, atunci ea pleacă spunându-i să mănânce din ciorba caldă apoi să se odihnească pentru patru ore. Îl sărută pe frunte şi îi spune că ei vor avea timp să se cunoască după ce el va ajunge pe podiumul European.
Trecuse repede zilele, ea între timp a apelat la prietenii ei olimpici din străinătate pentru a îi trimite cele mai bune cărţi de astronomie dar şi la tatăl ei pentru a îi trimite bani, spunându-i că i s-au stricat nişte piese la maşina ei scumpă. Tatăl i-a trimis evident mai mult decât trebuie, fericit că apelează la el.
A mers la Olimpiada Europeană de Astronomie din Franţa cu ea şi după două zile el află că a luat locul doi, din cele treizeci de ţări participante.
Ea era foarte fericită de rezultatul lui şi spunea că va investi mai mult în el. Timp de două zile au mers la munte şi la mare, apoi au revenit în Bucureşti pentru a se pregăti de Olimpiada Mondială de Astronomie din Africa de Sud. Din Europa, participa Franţa, Germania şi România prin el.
- Îţi mulţumesc mult pentru tot ajutorul de până acum, îi spune la un moment dat olimpicul.
- Stai liniştit, în sfârşit, după atâţia ani mă simt şi eu utilă la ceva! Dar să lăsăm mulţumire, războiul nu e terminat. Simt că îţi lipseşte ceva pentru a te prăgăti la această olimpiadă!
- Într-adevăr! Echipa României niciodată nu a putut merge mai departe deoarece nu deţinea nişte telescoape astronomice foarte scumpe. Eu dau totul din mine, dar nu e de ajuns pentru a ajunge pe podiumul mondial.
- Înţeleg! Dă-mi detaliile telescopului de care îţi trebuie şi am să văd ce pot face.
- Şi dacă voi ajunge pe podium, voi ajunge direct asistent universitar, deci voi avea job şi şansele vor fi altele pentru mine.
- Am înţeles. Tu fă totul şi eu încerc să te rezolv cu telescopul.
Ea de abia acum a fost pusă la încercare, iar acest moment îl aştepta demult. Ea
merge în Turcia, la clientul ce o aştepta de câteva zile şi îşi vinde maşina la un preţ foarte bun. Apoi pleacă în Germania pentru a cumpăra telescopul şi se întoarce în România unde îşi închiriază o simplă maşină.
El a început să plângă de fericire când mâinile sale a ating telescopul astronomic.
- Nu avem timp de lacrimi, mai ai trei săptămâni, cheamă-ţi profesorul facultăţii
să ţi-l instaleze în balcon, sparge geamul care trebuie şi apucă-te de treabă. Şi îţi mulţumesc că mi-ai dat şansa să scap de maşina pe care o uram cel mai mult.
Băiatul a încremenit de gestul fetei, dar şi-a revenit repede şi s-a apucat să înveţe. Ea era foarte fericită pentru ceea ce a făcut, plătise doar un sfert din banii luaţi de pe maşina.
Săptămânile au trecut repede, el învăţa tot mai mult şi era foarte fericit pentru descoperirile pe care le făcea. Ea i-a plătit drumul până în Africa de Sud şi au mai trecut câteva zile până ca ea să afle rezultatul.
Foarte emoţionată, află că el a luat locul doi după China, la Olimpiada Mondială de Astronomie. Pentru a îi mulţumi lui, ea vorbeşte cu decanul facultăţii la care era el şi mai donează o sumă de bani importantă din banii maşinii vândute şi creează primul laborator astronomic. Pe uşă scria că laboratorul a fost creat cu ajutorul fundaţiei pentru olimpici, fiind şi numele ei notat acolo.
Pe ea nu o interesa mulţumirile olimpicului ci era îngrijorată că nu va gasi pe cineva asemănător. A păstratat mult timp legătura cu el!
Peste câteva săptămâni, ea trimite un manuscris la o editură cu numele de "Păcatul de a fi bogată". Cartea i se publică rapid, devenind rapid bestseller atât în România cât şi în Europa. Între timp ea a investit mult în fundaţia sa, având grijă acum de un olimpic în matematică. Când ea era puţin în vacanţă, tatăl ei îi spune:
- Îţi mulţumesc că eşti ceea ce eşti şi că mi-ai dus numele mult mai departe decât aş fi putut eu. Puteam să devin senator, dar la ce folos, fundaţia în care e şi numele meu, e prima care ajută doar olimpicii şi ajută mai mult decât aş ajuta eu, dacă aş fi fost senator.
- Trebuia să scap de aici, ca să îţi arăt de ce sunt în stare! Totdeauna am regretat că am bani şi că nu sunt un copil supradotat! Dar măcar acum îmi îndeplinesc visul, acela de a îi ajuta pe aceşti copii.
Mulţumesc pentru că aţi citit povestirea lunii Octombrie 2010 !
Autor povestire : Andremis
Banner povestire : Andremis
Povestirea lunii Noiembrie 2010
Site Cv Cultural
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
sinceri versus siceritate